17.8 C
Craiova
miercuri, 29 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCJP vinde biletele de tratament nealocate

CJP vinde biletele de tratament nealocate

OLT. Peste 70 de bilete de tratament din seria a noua, care au rămas nevalorificate, au fost puse în vânzare ieri la Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt. Pensionarii s-au aşezat la rând, de la primele ore ale dimineţii, în speranţa că vor reuşi să obţină un loc în staţiuni, însă prea puţini dintre ei s-au mulţumit cu ce li s-a oferit.

Cu toate că biletele au fost destule, chiar şi în staţiunile de pe Valea Oltului sau de pe litoral, nici de această dată locurile nu i-au mulţumit pe toţi. Obişnuiţi să meargă de mai mulţi ani numai în anumite staţiuni pentru tratament balnear, vârstnicii au preferat să aştepte încă o lună, din dorinţa de a nu schimba staţiunea.

Cele mai multe locuri libere, 11, au fost la Bala, opt la Amara, iar la Saturn, şapte.

Pentru Covasna au fost puse în vânzare ieri cinci bilete, însă cererea pensionarilor a fost şi mai mare. „Am fost trei ani la Covasna şi sunt foarte mulţumită de tratamentul pe care mi l-au făcut acolo. Am văzut că au mai rămas câteva locuri şi aştept, că poate obţin şi eu un bilet. Şi prietena mea vrea să meargă tot la Covasna, că aşa i-a recomandat medicul şi ştie de la mine că e o staţiune bună. Dacă nu reuşim să luăm acum, mai venim şi luna viitoare“, a spus o pensionară din Slatina. Tot la Covasna ar fi vrut să ajugă şi o bătrână din Brebeni. „Am 67 de ani şi nu pot să mai muncesc din cauza durerilor la picioare. Bărbatul meu a fost la Covasna şi s-a simţit foarte bine după tratament. El a luat şi acum bilet, dar pe mine nu m-au trecut pe listă. Am venit să văd dacă pot să cumpăr şi eu unul, ca să mergem amândoi“, a spus bătrâna.

Au rămas locuri libere şi pentru staţiunile de pe Valea Oltului. Pentru Căciulata au fost scoase la vânzare şase bilete, pentru Olăneşti – patru, iar pentru Govora şi Herculane – câte două.

Tot ieri au fost puse în vânzare opt bilete la Eforie Nord, cinci la Voineasa, patru la Geoagiu Băi, câte trei la Slănic Moldova şi Slănic Prahova, două la Lacul Sărat şi unul la Tuşnad.

Pensionarii care vor reuşi să cumpere un bilet în staţiunea dorită îşi vor începe sejurul pe 6 – 7 iunie şi vor sta la tratament 18 zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS